Pui cu mamaliga la gratar

23 martie 2011 | Autor: Andrei Crivat

Pui cu mamaliga la gratar

Asta nu e o "rețetă".  E o încropeală din niște resturi. Mai exact, mai ave niște pui și niște mămăligă de la puiul Piccata, și-am zis că-i păcat să nu le folosesc. Și pentru că eram cumva în criză de timp, le-am folosit în cel mai rapid mod cu putință. Practic, dacă scădem timpul de marinare, durează cam 6 minute - și avem o încropeală tare gustoasă :)

Ingrediente

  • 2-3 felii de piept de pui
  • 4 linguri de ulei extravirgin
  • 2 linguri de sos de soia
  • 1 lingură de sos dulce-iute de ardei (sweet chilli sauce)
  • 2 cm rădăcină de ghimbir
  • 1 lingură de garam masala
  • (opțional) 1 lingură de cașcaval ras
  • 1-2 felii de mămăligă rece

Rețetă

Am pus feliile de pui într-un castron. Peste ele, am turnat uleiul de măsline, sosul de soia, sosul dulce-iute de ardei. Apoi am ras ghimbirul pe răzătoarea mică și am pus garam masala. Am acoperit castronul cu folie alimentară și l-am dat la frigider pentru o oră. Când a trecut timpul, Am încins tigaia grill și am pus feliile de mămăligă care mi-au rămas de la puiul Piccata - deci erau vechi de-o zi, de aia nu arată strălucitor. Dar era păcat să le arunc, nu ? Lângă ele am pus feliile de pui scoase din marinadă. Am ținut puiul cam 3 minute pe-o parte, apoi l-am întors. Peste fiecare felie am pus cașcaval ras și le-am mai lăsat 3 minute. Între timp s-a făcut și mămăliga. Apoi, pe farfurie, peste pui am presărat puțină boia iute. Și asta a fost tot. Cum spuneam, fără marinare a durat cam 6 minute și a fost foarte gustos și aromat. Poftă bună :)

sursa: Ebucataria.ro

taguri: pui, mamaliga, cascaval

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!