Peste cu sos iute

15 iunie 2011 | Autor: Andrei Crivat

Peste cu sos iute

Cu ceva vreme în urmă, am găsit undeva o rețetă libaneză care mi-a sunat bine. În timp ce-am pregătit-o, însă, am schimbată atât de mult că doar peștele a mai rămas din rețeta inițială. A ieșit o cină ușoară, aromată și picantă, pe care am repetat-o, deja, de vreo 3 ori.

Ingrediente

  • 500 g file de pește*
  • 2-3 căței de usturoi
  • 2 cm rădăcină de ghimbir
  • 100 ml vin alb sec
  • 1 linguriță rasă de chimen
  • câteva boabe de piper roșu
  • o linguriță de pătrunjel verde tocat
  • zeama de la jumătate de lămâie

 

*Eu am făcut mâncarea asta, prima dată, cu file de novac. Foarte bun, foarte gustos. Apoi n-am mai găsit novac și am făcut cu file de fitofag, foarte asemănător cu novacul, de altfel, cu oase puține și mari. Dar sunt convins că merge și cu cod, și cu ton, chiar și cu somon și cu alte feluri pește. Doar să nu încercați cu pangasius.

Am spălat peștele, l-am șters cu șervete de hârtie și l-am tăiat cubulețe. În tigaie am pus la călit usturoiul zdrobit și ghimbirul dat pe răzătoare, în foarte puțin ulei - cam o linguriță. Când s-au călit, am pus vinul alb. Am lăsat până s-a redus la jumătate, după care am pus peștele. Când s-a rumenit, am pus condimentele măcinate (piperul roșu și chimenul) și pătrunjelul tocat. Am amestecat bine. După câteva minute, am pus zeama de lămâie și cam asta a fost. Garnitura - cartofi natur, cu unt și pătrunjel - n-a apucat să se bucure de ședința foto.

Poftă bună :)

sursa: Ebucataria.ro

taguri: peste, usturoi, vin alb, ghimbir

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!