Prajitura Garibaldi

26 ianuarie 2011

Prajitura Garibaldi

Prăjitura asta era în copilărie una dintre preferatele mele - și o tot băteam la cap pe mama să-mi facă. Se vede treaba că anumite gusturi nu se schimbă niciodată, pentru că încă îmi place foarte tare, doar că acum mă bat eu pe mine însumi la cap s-o fac.  E drept, la asta contribuie și faptul că-i foarte ușor de făcut.

Ingrediente

  • 150 g unt
  • 400 g făină
  • 6 ouă
  • 4 linguri de smântână
  • 350 g zahăr
  • 300 g nuci măcinate (dar eu am folosit alune de pădure și a fost chiar și mai bună)
  • 100 g gem de caise
  • 1 vârf de linguriță de bicarbonat de amoniu

Rețetă

Am topit untul, l-am lăsat să se răcească și l-am pus peste făină. După ce am amestecat puțin, am pus 100 g de zahăr, 1 ou întreg, smântâna și amoniacul (stins cu puțin otet înainte). Le-am amestecat și am frământat aluatul vreo 5 minute, poate mai bine. L-am lăsat un pic deoparte. Am bătut 5 albușuri spumă tare, cu restul de 250 g de zahăr. Apoi am amestecat spuma cu cele 5 gălbenușuri și cu alunele măcinate. Într-o tavă am pus o coală de hârtie de copt, peste care am întins aluatul. Eu l-am întins cu mâna (se vede, nu ? ). Peste el am pus un strat foarte subțire de gem de caise. Am turnat deasupra amestecul de ouă cu zahăr și alune. Am dat tava la cuptorul bine încins dinainte, la foc mediu. Am ținut-o vreo 20 de minute (dar asta depinde de la cuptor la cuptor) până s-a copt aluatul și s-a întărit spuma.

sursa: Ebucataria.ro

taguri: smantana, nuci, gem, oua

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!