Epilarea potrivita la momentul potrivit

04 noiembrie 2003 | Autor: Mihaela Preda

Epilarea potrivita la momentul potrivit

     Indepartarea parului de pe corp nu mai este demult o moda, este o necesitate pentru cei mai multi dintre noi. Iar daca pana acum cativa ani doar femeile se epilau, in prezent numarul barbatilor care apeleaza la aceasta metoda pentru a scapa de parul nedorit este in crestere.
     Pentru toti cei care inca nu stiu ce ar fi mai bine sa foloseasca in acest scop, iata cateva sfaturi:

 

     - epilarea cu ceara: este foarte des utilizata de catre femei, intrucat parul creste la intervale mai mari de timp si nu creste aspru. Desi dureroasa, epilarea cu ceara este cea mai eficace si cea mai sanatoasa, daca se executa in conditii adecvate. Se poate utiliza ceara incalzita sau ceara rece. Atentie! Daca aveti varice nu folositi ceara calda. Cumparati-va fasii de ceara rece, este la fel de eficace ca si cea calda, dar nu va irita pielea. Daca dupa o prima epilare parul nu s-a luat in intregime, folositi penseta. O a doua aplicare va irita pielea. Daca pielea este foarte sensibila e de preferat epilarea cu ceara organica, cu continut de aloe.

     - epilarea cu crème cosmetice: nu este indicata pentru toata lumea fiindca are la baza compusi chimici care pot ataca pielea. De aceea e bine sa o utilizati dupa ce ati testat-o pe o portiune mica de piele. Daca nu ati observat reactii adverse (mancarimi, roseata), o puteti folosi, dar nu pentru zonele intime. Paul va creste relativ repede, nefiind inlaturat de la radacina, dar scapati de durerea epilarii cu ceara.

     - epilarea cu lama de ras: destul de utilizata si de catre femei, mai ales fiindca e o metoda rapida si nedureroasa. Din pacate dupa aceea parul creste foarte tare, aspru, iar epilarea constanta cu lama duce la indesirea firelor de par si la cresterea lor la intervale tot mai mici de timp (2-3 zile). E o metoda buna pentru anumite ocazii cand e nevoie de eliminarea rapida a parului, dar in nici un caz nu se recomanda ca practica uzuala.

     - epilarea cu aparat electric: iata o metoda cu adevarat buna, comoda si eficace. Este la fel de eficace ca si epilarea cu ceara, mai putin dureroasa insa, firul de par fiind scos cu radacina creste mai greu si mai subtire. Aparatul poate fi folosit si pentru indepartarea parului de pe fata, axile sau din zona pubiana. Nu este recomandat insa daca aveti decolorari ale pielii sau o infectie in zona respectiva.
     - epilarea cu laser: va scapa definitiv de parul nedorit, insa cu un pret destul de mare, astfel de epilari fiind foarte costisitoare. Nu este dureroasa, nu are nici un efect secundar asupra pielii, nu exista nici un risc de infectie si nici cicatrici. Sunt necesare cateva sedinte pentru epilarea definitiva.

     In general epilarea este bine sa se faca o data la 2-3 saptamani, dar daca folositi lama de ras va fi nevoie sa va epilati la cateva zile. Nu faceti baie dupa ce va epilati cu ceara. Aplicati putina pudra de talc, astfel pielea se va calma si evitati aparitia petelor rosii. Folositi penseta daca dupa epilare raman cateva fire rebele. Cand va epilati cu ceara aveti grija sa fie proaspata, altfel ceara invechita isi pierde proprietatile, devine casanta si in nici un caz nu veti obtine rezultatul scontat.

sursa: beautycenter.ro

taguri: epilare, par

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!