Stil » MasCoolin » Articole
Eleganta si confort pentru primavară – vară
16 martie 2010 | Autor: Nagy Laszlo Crinel
Sezonul călduros ne forţează să renunţăm la costumele din materiale groase, precum lâna. Voi acorda o atenţie deosebită asupra costumelor de vară deoarece bărbatul sofisticat trebuie să poarte costume şi în această perioadă a anului. Aminteşte-ţi cât de cald ţi-a fost vara trecută la o întâlnire business. Poate nu ai fost conştient că sunt soluţii prin care nevoia de eleganţă nu exclude confortul nici pe timpul verii.
Secretul costumului de vară constă în alegerea materialului potrivit, precum mohairul, bumbacul, inul şi mătasea. Totuşi, aceste materiale nu au calităţi identice, fiind necesar să ne focalizăm asupra acestor materiale pentru a înţelege modul lor de purtare.
1) Mohairul şi caşmirul – Mohairul este tors din lâna unei capre angora, după care este ţesut. Acesta este un material elastic şi se şifonează mai puţin decât lâna merinos. Datorită luciului, mohairul este adecvat pentru ţinutele de seară. Caşmirul este o ţesătură confecţionată tot din lână de capră, dar din lâna caprelor originare din Caşmir şi Tibet. Caşmirul nu este la fel de rezistent ca lâna merinos, dar îşi păstrează forma mai bine decât bumbacul sau inul.
2) Bumbacul – Costumele făcute din acest material nu sunt populare, cu toate că în general bumbacul este un material foarte utilizat. Dacă te-ai hotărât să cumperi un asemenea costum, probabil ai luat în calcul următoarele avantaje: este un material răcoros la purtare, ideal dacă eşti în căutarea unui costum foarte uşor şi nu foarte scump. Comoditatea achiziţiei nu se regăseşte în întreţinerea costumului. Astfel, materialul este predispus la şifonare, iar la spălare are tendinţa de a intra la apă.
3) Inul – Deşi inul este unul dintre cele mai vechi materiale din lume, mulţi croitori sunt de părere că este un material adecvat doar pentru batistele albe; puţini sunt cei care susţin că este cel mai potrivit material de vară. Pe de o parte, acesta nu este folosit în croitoria tradiţională pentru că se şifonează repede, pe de altă parte, încreţiturile sale tipice îl fac un material distins.
Inul este un material care respiră şi absoarbe transpiraţia, fiind în acelaşi timp şi plăcut la atingere. În plus, este de trei ori mai rezistent decât bumbacul şi este un material ce poate fi spălat la maşină.
4) Mătasea – Aceasta a fost reintrodusă de italieni alături de in şi bumbac. Mătasea vopsită reprezintă materialul ideal pentru costumele de vară. Chiar dacă mătasea este plăcută la atingere, se şifoneză greu şi arată bine în mediile luminate artificial, aceasta trebuie curăţată des şi nu face faţă la temperaturi foarte ridicate. De asemenea, pierde repede căldură dacă te surprinde o seară mai răcoroasă.
Acestea reprezintă informaţii minimale despre materialul costumelor de vară. Este recomandat purtatul lor între sfârşitul lui mai şi mijlocul lui septembrie.
În primul rând, un astfel de costum reprezintă singura soluţie pentru o ţinută office. Pentru birou îţi recomand să porţi un costum din lână uşoară. În schimb, dacă eşti în căutarea confortului, acesta îţi poate fi oferit de bumbac şi in, dar, precum am notat mai devreme, se şifoneză repede. Acestea sunt materiale foarte uşoare care nu-şi revin la forma iniţială precum lâna subţire.
În al doilea rând, este o chestiune de stil personal. Fii fermecător purtând un sacou cu doi nasturi ce va scoate în evidenţă şarmul tău. Adaugă o atingere de sofisticare purtând costume ce îţi scot în evidenţă formele masculine. Dacă vrei o ţinută casual, dar totuşi elegantă, asortează o pereche de blugi la sacoul de bumbac. O altă alternativă ar fi pantalonii chino sau kaki şi un tricou polo. Dacă vrei să duci jocul mai departe, adaugă o cămaşă de culoare revigorantă, cum ar fi verdele.
Pe lângă material, şi culoarea reprezintă un criteriu de alegere. Albul este culoarea asociată verii. Totuşi, ţi-aş sugera să nu porţi o ţinută monocromatică. Încearcă să porţi pantaloni albi, un sacou crem şi o cămaşă sau un tricou polo deschis la culoare. Dacă nu te simţi confortabil să porţi alb, alege un blazer maro şi asortează-l cu o cămaşă galben deschis sau ivoriu. Dacă vrei o altă ţinută relaxantă şi vrei să rămâi pe alb ca punct de plecare, trebuie să renunţi la cravată şi să porţi o cămaşă elegantă uşor şifonată, o bastistă de buzunar, dar nu albă. În plus, uită de şosetele obişnuite pentru costum şi alege-le pe acelea foarte joase care practic nu se văd.
Cu toate că un costum reprezintă o ţinută clasică el nu-ţi îngrădeşte total stilul. Adaugă-ţi un pic de personalitate!
sursa: stilmasculin.ro
taguri: costum, barbati, trend, moda, vara, primavara
alte articole
- Alege-ți pantalonii în funcție de constituție
- Palmolive for Men - de trei ori mai multa energie!
- Portocaliu, gri și maro
- Street Style Milano
- Rexona Men tine ritmul cu viata ta
- Brăţările de vară
- 17 sfaturi de stil pentru vară
- Noile deodorante Mennen Speed Stick Power of Nature
- Avalansa de prospetime si ingrijire delicata
beautycafe
Cele mai noi discuţii
- Noutati Mineralium Dead Seapostat în Îngrijire ten
- Cum te ajuta somnul de frumusete?postat în Îngrijire ten
- Oje NYC! postat în Păr, tunsori, coafuri
- “Achtung, baby!” – o noua colectie semnata Gina Butiucpostat în Stil de viaţă, modă
- Colectia de ciocolata de la Wellaton - clipe de neuitat postat în Păr, tunsori, coafuri
- Cum sa tratezi iritatiile pieliipostat în Tratamente look (ten, ochi, buze, proceduri cosmetice)
- Ceai alb pentru un ten luminospostat în Îngrijire ten
- Somon marocanpostat în Reţete
- Expo Mariage: nunti pe toate gusturilepostat în BeautyBride: mirese, nunţi
- Tehnologia Power-Plate, secretul revolutiei în industria frumusetii, sportului si wellnessului din întreaga lume, în premiera în Româniapostat în Noutăţi, evenimente
beautycenter.ro
beautycenter.ro este primul site de beauty din Romania, lansat în 2003. Suntem partenerul online al companiilor din domeniul frumuseţii si promovăm informaţii şi servicii de calitate.
Catalogul nostru cuprinde peste 2500 de companii:
- saloane si centre de infrumuseţare
- clinici de chirurgie estetică
- săli de fitness şi aerobic
- stilişti, nutriţionişti, esteticieni