Aparatele de intins parul - de la placi din metal la placi ceramice sofisticate

15 iunie 2004 | Autor: Mihaela Preda

Aparatele de intins parul - de la placi din metal la placi ceramice sofisticate

     Parul drept este la mare moda, de cativa ani incoace, dovada numarul tot mai mare de aparate pentru intins parul, fie ca e vorba de bucle largi sau carlionti creti. 

     Apare insa si intrebarea: care din ele e mai bun? Aparatele initiale au aparut prin anii ’90 si aveau placile din metal. Ele se gasesc si astazi pe piata, fiind cele mai ieftine. Sunt recomandate persoanelor al caror par nu a fost facut permanent, vopsit sau tratat chimic in orice alt fel. Cu alte cuvinte, daca ai parul natural, poti opta pentru acest tip de aparat. Nu vei putea insa sa il folosesti zilnic, fiindca structura placii este asemeni unor granule de nisip foarte fine, care in timp ataca rezistenta firului de par, deci pe un oar degradat ar fi chiar un dezatru!

     Acest inconvenient a dus la aparitia placilor ceramice. Acestea au si un sistem de repartizare a caldurii pe intreaga suprafata a placii. Temperatura este mult mai bine controlata, ele se incalzesc si se racesc mult mai repede decat placile din metal.

     Pentru un rezultat optim si de durata este nevoie ca placa sa se incalzeasca la cel putin 140 de grade, dar asta depinde si de etxtura parului tau. Pe de alta parte, daca parul este cret va fi nevoie de o folosire zilnica, sau cel putin la 2 zile. Asta ar duce la uscarea firului de par, in conditiile folosirii unei placi din metal.

     Pentru a nu ajunge sa ai un par uscat si subtiat trebuie sa aplici din cand in cand un ulei special, care va inlocui substantele pierdute de par. Sau poti opta pentru un aparat mai sofisticat, dar si mai scump, aproximativ 200 euro, care, printr-un sistem de raze infrarosii impiedica pierderea substantelor nutritive din par, in timpul folosirii aparatului. Mai mult, tehnologia ionica sparge moleculele de apa de la suprafata firului de par in particule de apa extrem de fine, care sunt foarte repede absorbite de par, ceea ce face ca parul sa luceasca si sa fie chiar mai sanatos decat inainte. Unde mai pui ca astfel de aparate au si un display din cristale lichide pe care vezi exact temperatura la care s-a incalzit placa. O marca renumita de acest gen este SOLANO.

     Asadar, daca vrei sa folosesti zilnic aparatul de intins parul, sau daca firul de par este foarte cret, trebuie ca placa sa fie din ceramica, fiindca cele din metal nu se incalzesc la mai mult de 180 de grade, aparatul sa fie unul dintre cele mai bune, sa intruneasca tehnologiile mentionate mai sus ( protectia ionica si a razelor infrarosii).

     Daca parul nu este degradat (vopsit) iar aparatul va fi folosit ocazional, atunci alegerea unei placi din metal se dovedeste inspirata.

     Iata si temperaturile indicate, in functie de tipul parului:

     - par degradat total : 100 grade
     - par degradat partial: 120 grade
     - par degradat doar la varfuri: 140 grade
     - par ondulat (bucle largi): 160 grade
     - par ondulat (bucle mici) : 180 grade
     - par cret: 200 grade

     Orice alegere ai face, trebuie sa primesti, odata cu aparatul, si instructiunile de folosire, intrucat nu toate functioneaza la fel, spre exemplu unele dau rezultate doar pe un par uscat in intregime, in timp ce altele pot fi utilizate si pe parul uscat partial.

sursa: beautycenter.ro

taguri: par, aparat de intins parul, placi, ceramica

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!