Bucură-te de soare cu Gerovital Sun!

11 mai 2011

Bucură-te de soare cu Gerovital Sun!

Farmec Cluj-Napoca lansează Gerovital Sun, o nouă gamă de protecţie solară, cu o formulă inovatoare, ce are la bază un complex BIO protector, bogat în rodie, care se regăseşte fie sub formă de ulei organic, fie sub formă de extract ECO certificat, fără parabeni şi fără oxibenzonă. Formula noii game Gerovital Sun este în deplină concordanţă cu recomandările Europene de protecţie a sănătăţii pielii împotriva efectelor negative ale razelor UVA\UVB şi conţine filtre solare de generaţie foarte avansată, care nu sunt periculoase pentru sănătate.

Uleiul şi extractul ECO certificat de rodie, obţinute din seminţele fructului cu acelaşi nume, conţin o cantitate mare de antioxidanţi care neutralizează acţiunea radicalilor liberi şi previn procesele de îmbătrânire a pielii, precum şi un procent ridicat de acid ellagic şi punicic care îi conferă proprietăţi protective, antiinflamatoare, cicatrizante, hidratante şi elasticizante.

„Gerovital Sun se înscrie în „trendul verde” alături de proaspăt lansata gamă Gerovital Plant cu extract de floare de colţ. Gerovital Sun este o gamă care se adresează persoanelor preocupate de sănătatea lor şi a întregii familii şi care sunt conştiente de importanţa protejării pielii în timpul expunerii solare. Alături de formula inovatoare cu extract organic de rodie, noua gamă aduce o linie completă de produse care acoperă necesităţile diferite ale pielii şi care se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor, produse pentru expunerea la soare, dar şi loţiuni după plajă sau produse autobronzante”, a declarat Ioana Borza, Manager Marketing Farmec Cluj-Napoca.

Gama completă Gerovital Sun include 12 produse.

Astfel, persoanele care au pielea închisă la culoare sau a căror piele este deja obişnuită cu soarele pot alege unul din cele două uleiuri de plajă Gerovital Sun, Uleiul bronzant pentru plajă sau Uleiul bronzant protector SPF 6, care oferă o protecţie scăzută, având ca principal rol intensificarea şi fixarea bronzului. Din aceeaşi categorie a produselor cu protecţie scăzută face parte şi Emulsia de plajă cu SPF 10.

Pentru o protecţie medie, noua gamă oferă Emulsia de plajă cu SPF 15 şi Loţiunea de plajă cu SPF 20, ambele potrivite persoanelor care au o piele închisă nebronzată sau o piele deja bronzată.

Pentru pielea delicată a copiilor sau pentru persoanele adulte care au o piele sensibilă ce necesită o protecţie specială, există produsele cu protecţie ridicată, care au formulări hipoalergenice, special create pentru acest tip de piele: Emulsie Plajă SPF 30, Emulsie Protectoare SPF 30 pentru copii, Crema Ultraprotectoare SPF 50 şi Crema anti-îmbătrânire SPF 50.

După expunerea la soare este indicată folosirea unor produse după plajă, care au rolul de a calma şi a hidrata pielea, dar şi de a o regenera pentru a conduce la obţinerea unui bronz uniform. În noua gamă Gerovital Sun se regăsesc două produse special create pentru folosirea după expunerea la soare - Loţiunea calmare arsuri solare şi Laptele reparator după plajă.

Pentru persoanele care nu au ajuns încă la plajă dar care îşi doresc o piele bronzată, soluţia este Emulsia autobronzantă, o alternativă de bronzat efiecientă şi sănătoasă.

Produsele sunt disponibile începând cu luna mai 2011, la preţuri cuprinse între 12 şi 30 lei, şi pot fi găsite în supermarketuri, hipermarketuri, farmacii şi în magazinele tradiţionale.
 

taguri: gerovital, lotiune, plaja

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!