Mic ghid pentru calcatul hainelor

10 noiembrie 2010 | Autor: Nagy Laszlo Crinel

Mic ghid pentru calcatul hainelor

Ceea ce de multe ori văd pe stradă şi este foarte deranjat mai ales pentru femei, sunt bărbaţi care nu ştiu să aibă grijă de imaginea lor. De câte ori te-ai uitat când ai luat ceva pe tine să nu fie şifonat?

Te-ai gândit că atunci când abordezi o femeie, te-a scanat din cap până-n picioare în câteva secunde, apoi te respinge din simplul motiv că nu acorzi destulă atenţie felului în care arăţi? Te-ai gândit ce impact puternic va avea dacă, de acum-încolo toate hainele ce le vei purta pe tine vor fi bine călcate?

Din fericire, partea cu călcatul hainelor am învăţat-o în acest an de la o tipă care venea în vizită destul de des la colegii mei de apartament. Mi-a pus din senin întrebarea: se întâmplă să ieși din casă cu haine şifonate pe tine? Bineînţeles am ignorat-o pe moment, dar mi-am pus multe semne de întrebare în aceea seara. Am decis ca, începând de ziua următoare, să iau acţiune. Te invit să citeşti paşii pe care îi poți urma pentru o călcare rapidă şi eficientă:

Înainte de a începe

Ai nevoie de o masă de călcat, fier de călcat și spray apret sau o sticlă de apă. Cablul de la fierul de călcat trebuie să fie destul de lung pentru a avea spaţiu de manevră. Așadar, poziţionează masa de călcat cât mai aproape de priză sau foloseşte-te de un prelungitor.

Cămaşa

Pasul 1

Va costitui un avantaj dacă poţi lua cămaşa de pe sfoară cât timp este apoape uscată. Dacă nu, tot ce ai de făcut, este să aplici spray-ul apret. Acesta te va ajuta în lupta cu părţile şifonate.

Pasul 2

Verifică nivelul de apă din fierul de călcat şi mai adaugă dacă este nevoie. Pune-l în priză, setează-l în funcţie de eticheta de pe cămaşă, apoi aşteaptă câteva minute pentru a se încălzi.

Uită-te în interiorul cămăşii şi fă-ţi setările de pe fierul de călcat conform instrucțiunilor de pe etichetă. Dacă e din poliester este bine să o calci la o temperatură mai scăzută decât cea din bumbac (pentru a preveni arsurile). Aplică spray-ul apret pentru a pregăti cămaşa pentru călcat. Dacă nu ai așa ceva, folosește-te de sticla de apă și pentru a stropi cămașa. Când aplici spray-ul trebuie să fii atent la guler, mâneci şi partea din faţă a cămăşii pentru a lăsa conţinut apretului să intre în material înainte de a începe călcatul.

Pasul 4

Începe prin a călca gulerul poziţionând cămaşa pe partea mai îngustă a mesei de călcat. Gulerul se calcă începând de la partea inferioară spre partea superioară. Întoarce cămaşa pe partea cealaltă şi repetă procesul. Apasă în zona umerilor şi coboară în jos pe mâneci până ajungi la manşete. Desfă butonul de la manşetă şi calcă pe interior, apoi pe exterior. Roteşte fierul de călcat şi urcă înapoi spre umeri.

Pasul 5

Când calci corpul cămăşii, începe de la umeri şi continuă înspre partea inferioară. Începe cu partea dreaptă a corpului după care treci pe partea stângă. După călcare, pune cămaşa pe umeraş pentru a preveni şifonarea.

Pantalonii

Verifică eticheta pantalonilor pentru a vedea la ce temperatură trebuie fixat fierul de călcat. Dacă pantalonii sunt de lână, pune un prosop moale peste ei astfel încât să nu se strice materialul. Începe prin a călca talia pantalonilor pe interior. Scoate buzunarele de la spate în afară și calcă-le. Calcă partea din spate a pantalonilor, apoi introdu buzunarele înăuntru. Fă aceiași pași pentru partea din față a pantalonilor.

Întinde ambele picioare ale pantalonilor astfel încăt să fie unul peste altul. Ridică-l pe cel de deasupra pentru a călca interiorul celui de dedesubt. Apoi, pune-l la loc, întoarce pantalonii invers și calcă exteriorul piciorului de deasupra. Apoi întoarce-i invers și repetă procesul: de data aceasta, piciorul de deasupra a devenit piciorul de dedesubt și invers.

Urmărind şi învăţând aceşti paşi, vei învăţa să porţi de fiecare dată haine călcate pe tine, fără să mai trebuiască să depinzi de mama sau prietena ta. Pune-ţi întrebarea: dacă ești genul care călătoreşte mult şi ai o prezentare de făcut în alt oraş ce vei prefera? Să mergi cu cămaşa şifonată sau să înveţi TU cum se calcă?


 

sursa: StilMasculin.ro

taguri: calcat, camasa, pantaloni

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!