Vrei sa slabesti? Observa ce mananci

22 octombrie 2003 | Autor: Mihaela Preda

Vrei sa slabesti? Observa ce mananci

     De multe ori tinem cure de slabire, cand vedem ca circumferinta soldurilor s-a marit, sau ca nu ne mai putem incheia la ultimul nasture de la pantaloni. Cautam atunci cu infrigurare prima revista care anunta pe coperta o senzationala si nemaipomenita reteta de slabit si o urmam intocmai. Daca nu merge, postim o zi doua, si astfel unii reusesc sa mai dea jos 1-2 kg, insa organismul se resimte si apar durerile de cap si alte efecte secundare. 

     Slabeste cu cap! Fiecare organism are nevoile lui, diferite de ale altuia, deci ce e bine pentru colega de servici nu e neaparat bine si pentru tine. Inainte de a incepe lupta cu kilogramele tine o evidenta strica a ceea ce mananci de obicei, cand nu tii regim. Timp de o saptamana scrie intr-un caiet fiecare aliment pe care l-ai mancat, cantitatea si ora zilei. Include aici si cafelele, sucurile, sau alte bauturi in afara de apa, pe care le consumi. Astfel vei putea observa exact ce anume lipseste organismului si ce ii oferi in exces. Incearca apoi sa echilibrezi balanta. Manaci prea multe dulciuri? In loc de ciocolata mananca un fruct. Prea multe paste? Alterneaza cu cereale si legume.

     Dimineata nu sari peste micul dejun, dar nici nu il confunda cu masa de pranz. Cele mai indicate pentru masa de dimineata sunt cerealele (cu conditia sa nu contina grasime sau zahar adaugate) si sucurile preparate de tine, cu ajutorul storcatorului.

     Mananca zilnic, la mesele de pranz si de seara legume, fie naturale, fie fierte sau facute piure, cum preferi, branza si cate un ou. Deasemeni mananca cel putin un fruct pe zi, banana, portocala, mar, etc.

     O singura data pe zi poti manca (nu are importanta daca la pranz sau seara) peste sau carne de pui si garnitura de cartofi (piure, prajiti sau natur). O data la 2 zile poti inlocui pestele sau puiul cu carne rosie, dar slaba. O data la 2-3 zile poti manca paste, preparate asa cum doresti.

     Intre mese poti manca nuci, alune, iaurt, chiar si ceva dulce, o data pe zi, dar nu snacks-uri din comert.

     Redu zaharul la maximum. Gateste cu ulei din plante si nu din grasime animala. Evita fast food-urile, iar daca e sa ajungi acolo mananca numai strictul necesar, fiindca mesele la acest tip de restaurante sunt delicioase dar total nesanatoase. Nu iti refuza, o data la cateva zile, o prajitura, o pizza, sau orice stii ca iti place. Secretul nu este abstinenta, ci moderatia sifelul in care stii sa alternezi mancarea, astfel incat organismului sa nu ii lipseasca nimic, dar nici sa nu primeasca ceva in exces.

sursa: beautycenter.ro

taguri: slabire, alimentatie

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!