Ceaiul si frumusetea

04 aprilie 2007

Ceaiul si frumusetea

     De la Londra la Pekin, de la Paris la Delhi, de la Moscova la Istanbul, ceaiul este savurat în toate colturile lumii. Verde, alba sau neagra, preparata, bauta si apreciata în functie de traditiile fiecarui popor, aceasta licoare fina, rezervata odinioara numai împaratilor, reprezinta nu numai o placere pentru simturi, ci si un elixir pentru sanatate si frumusete.

     LEGENDA CEAIULUI

     Se pare ca ceaiul a aparut cu aproape 3000 de ani înaintea erei noastre, în China. Legenda spune ca, în timpul unei meditatii facute la poalele unui arbore salbatic, împaratului Shen Nung i-au cazut în ceasca cu apa fiarta cateva frunze care au parfumat minunat lichidul fierbinte, oferindu-i suveranului o extraordinara senzatie de bine.

     Începand de-atunci, ceaiul a devenit aproape obiect de cult, calatorind prin China sub forma unor „prajituri” compacte ce contineau frunze strivite si presate si din care se rupea cate o bucata pentru a fi consumata. În ceaiul fiert se adaugau uneori sare, mirodenii, menta iute sau coji de portocala. Introdus în Japonia si în lumea araba în secolul al IV-lea, ceaiul nu a reusit sa cucereasca popoarele occidentale decat în cel de-al XVII-lea secol, cand Compania Olandeza a Indiilor Orientale a început sa importe din Macao primele lazi cu ceai negru fermentat. În secolul al XIX-lea, englezii au facut din el bautura lor nationala. Ceaiurile parfumate sunt foarte apreciate în Occident. Ele sunt preparate pe baza de ceai negru, verde sau de Oolong si sunt aromatizate cu esente naturale, mirodenii, flori sau fructe.

     Arta prepararii ceaiului

     Exista foarte multe moduri de preparare a ceaiului, ceremoniile variind de la o tara la alta. În Occident, un ceai bun trebuie preparat dupa modelul englezesc. Britanicii sunt mari amatori si consumatori de ceai (3 kg de persoana/ an fata de 80 g în cazul francezilor!).

     A oferi ceai unei cliente, la sfarsitul unui tratament de înfrumusetare, reprezinta o modalitate de a prelungi putin acea atmosfera intima din cabina, de a nu rupe brusc senzatia de rasfat obtinuta în timpul îngrijirii. În acest sens, în cadrul salonului dumneavoastra de frumusete, cel mai simplu este sa utilizati pliculetele de ceai. Sau poate doriti sa deveniti experta în prepararea placutei bauturi, respectand urmatoarele 5 reguli de aur:
     - fierbeti apa din ceainic pentru ca ea sa poata înmuia frunzele
     - puneti cate o lingurita de ceai pentru fiecare ceasca pe care o veti servi
     - varsati apa fierbinte peste ceai (nu-l fierbeti, pentru a nu-i denatura gustul). Preferati apa de izvor, lipsita de saruri minerale
     - lasati sa infuzeze 3-5 minute (3 min. pentru frunzele de ceai maruntite, 5 min. pentru cele întregi)
     - amestecati cu o lingurita si strecurati printr-o sita fina. Ceaiul este gata.

     Ceaiul pe glob

     Dupa apa, ceaiul este cea mai consumata bautura din lume. Pe glob se consuma zilnic peste 1 miliard si jumatate de cesti de ceai!
     Tarile producatoare de ceai sunt: India (Darjeeling este unul dintre cele mai prestigioase ceaiuri din lume), Bangladesh, Ceylon (supranumita si „Insula ceaiului”), China (leaganul ceaiului si prima producatoare mondiala pana în secolul al XIX-lea), Taiwan, Japonia, Indonezia, Vietnam, Malaezia, Mauritius, dar si Rusia, Iran si Turcia si unele tari din Africa, precum Kenya si Camerun.

     GUSTURI DIFERITE

     Ceaiurile albe (rare în prezent) sunt originare din provincia Fujian din China. Sunt ceaiuri sarace în tanin si trebuie lasate mult timp sa infuzeze.
     Ceaiurile negre sau fermentate (cele mai consumate în Occident) capata aceasta culoare în urma diverselor tratamente la care sunt supuse dupa ce au fost recoltate (uscare, rulare, fermentare, prajire). Provin din China, India, Sri-Lanka (Ceylan), dar si din Kenya.

     Ceaiurile Oolong sau semi-fermentate sunt originare din China sau din Formosa. Contin o cantitate mica de teina. Au un gust foarte fin si o aroma deosebita, dar sunt putin cunoscute în Occident.

     Ceaiurile verzi sunt chinezesti sau japoneze. Ele reprezinta aproape 80% din productia Chinei. Cultivate în regiunile montane umede, aceste ceaiuri nu sunt supuse nici unui proces de fermentatie. Se consuma foarte mult în tarile Africii de Nord.

     Ceaiurile „afumate”. Dupa fermentare, aceste ceaiuri sunt afumate deasupra focului produs prin arderea radacinilor de pin. Aceasta operatie le confera un gust special, suav si delicat. Cel mai cunoscut astfel de ceai este Lapsong Souchong, originar din China. El nu contine nici calorii, nici sare, nici zahar, dar este bogat în vitamine (A, B1, B2, B12, C, E, K si PP), în oligo-elemente (cupru, zinc, nichel, fluor) si în saruri minerale (calciu, magneziu, potasiu).
Teina activeaza circulatia, iar teofilina, antispasmodic puternic, activ la nivelul bronhiilor, constituie, în prezent, unul dintre tratamentele de baza în cazurile de astm.

     Se stie, astazi, ca antioxidantii prezenti în compozitia ceaiului (molecule din familia flavonoidelor) sunt foarte puternici. O data absorbiti la nivel digestiv, ei îsi pot exercita actiunea anti-oxidanta în sange, contribuind astfel la prevenirea anumitor maladii.
     Asadar, beti ceaiuri fara retinere! Evitati-le însa, la sfarsitul zilei, pe cele prea bogate în teina, pentru ca au un efect stimulant incontestabil.

     Ceaiul si frumusetea

     Ceaiul este un veritabil elixir pentru frumusetea întregului corp. Este astringent, hidratant si tonifiant. Proprietatile lui au consecinte benefice asupra pielii, parului, ochilor. Clienta dumneavoastra este obosita? Oferiti-i doua retete miraculoase pentru a înlatura starea de slabiciune generala:
     - sa aplice cate un pliculet umezit de ceai verde pe pleoape, timp de zece minute. În felul acesta, privirea ei va deveni mai luminoasa iar cearcanele se vor estompa
     - sa adauge cateva pliculete de ceai verde în apa bine încalzita în care face baie. Se va relaxa cu siguranta!

     Ceaiul este si un supercampion în materie de slabit. El activeaza combustia grasimilor stocate si faciliteaza eliminarea acestora prin stimularea anumitor receptori ai celulelor adipoase.

sursa: http://www.lne.ro

taguri: ceai, frumusete

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!