Cum sa imblanzesti transpiratia

11 iulie 2006 | Autor: Mihaela Preda

Cum sa imblanzesti transpiratia

     Daca ar fi ceva care sa ne displaca vara, acest lucru ar fi cu siguranta transpiratia. Uneori nici nu ne dam seama cind ne trezim cu picaturi de sudoare pe timple sau cu tricoul aproape ud. Cu toate acestea, sa transpiri e firesc, ba chiar e foarte necesar, pentru ca organismul tau sa poata elimina toxinele si sa isi echilibreze temperatura. Cui ii place sa isi simta hainele ude sau, mai rau, patate de sudoare, in aceste zile caniculare? Ce poti face pentru a nu transpira in exces?

     In corpul nostru exista intre 2 si 4 milioane de flande sudoripare: in talpa piciorului, in palme, la subrat. Ele sunt activate de terminatiile nervoase din primul strat al pielii, ca raspuns al unui stimul al creierului. Schimbarile de temperatura, emotiile, stresul actioneaza direct asupra organismului, acesta incepe sa secrete fluide pentru a-si controla temperatura. Principala cauza a transpiratiei este caldura – cea de afara sau cea indusa organismului ca urmare a unor activitai fizice intense. Exista insa si persoane care transpira abundent, chiar fara sa depuna vreun efort sau fara sa stea in caldura. Aici intervine predispozitia genetica. Dereglarea sistemului nervos face ca glandele sa reactioneze disproportionat. E important sa minimizezi transpiratia, astfel incit sa nu iti produca disconfort.

     Pentru aceasta, urmeaza urmatorii pasi:
     - foloseste un deodorant dupa dusul de dimineata. Cele mai bune deodorante sunt cele cu un procent mai mare de aluminiu, insa nu mai mare de 10%, fiindca va irita pielea. Majoritatea deodorantelor au 1-2 %.
     - nu te gindi ca vei transpira. Teama de transpiratie te va face sa transpiri si mai tare.
     - tine la indemina putina pudra mentolata si tamponeaza-te din cind in cind.
     - poarta haine largi, din bumbac, preferabil evita negrul si culorile inchise.
     - bea mai putine cafele si fumeaxa mai putin. Cofeina si tutunul contribuie la eliminarea transpiratiei in cantitati mai mari.

     Daca totusi crezi ca ceva e in neregula si observi ca lumea te evita, fa o vizita la medic. O solutie poate fi injectia cu botox, care paralizeaza temporar nervul care stimuleaza glanda sudoripara. Iontoforeza poate rezolva si ea partial problema. Spun partial fiindca nu are efect de durata. Daca ai un surplus de greutate fa tot posibilul sa slabesti. Oamenii supraponderali transpira de 3 ori mai mult decit cei cu greutate sub limita.

sursa: beautycenter.ro

taguri: transpiratie, deodorante, tratament

Salvează la favoriteComenteazăTrimite pe Yahoo Messenger

Comentarii

Fii prima care îşi spune părerea despre acest subiect!